Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Sadova


Intră acum și în grupul de

Un transport ilegal de lemn a fost depistat miercuri după-amiază, pe DN 17A, din comuna Sadova, de către un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit IPJ Suceava, echipajul a oprit pentru control un autocamion încărcat cu material lemnos, condus de un bărbat din comuna Fundu Moldovei ce era însoțit de administratorul unei societății comerciale, un bărbat de 36 de ani, din comuna Fundu Moldovei.

„Întrucât existau suspiciuni cu privire la transportul repetitiv cu același aviz de însoțire a materialului lemnos, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 16,04 m.c. lemn rotund de esență rășinoase și nu 15,66 m.c. conform documentelor”, a precizat IPJ Suceava.

Poliția Suceava a precizat că având în vedere caracterul de repetabilitate al transportului de material lemnos, societatea comercială care a efectuat transportul a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 5.000 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pojorâta.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de