Sancțiuni de peste 80.000 lei aplicate de polițiștii suceveni în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat, în perioada 14 – 21 ianuarie 2019, acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în cadrul acțiunilor au fost efectuate 47 de controale, fiind  constatate 10 infracțiuni, din care 9 la Codul Silvic și 1 pe linie rutieră.

De asemenea, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 81.974 lei.

Totodată, s-au confiscat/ridicat, în vederea stabilirii provenienţei, 70,79 m.c. material lemnos, în valoare de 19.440 lei, din care faptic 11,87 m.c. și valoric  58,92 m.c.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de