Medicii de la Spitalul Judeţean cu competenţe în CT vor putea face investigaţii noi

Cadrele medicale care lucrează la Computerul Tomograf (CT) al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt instruite în această perioadă să efectueze două investigaţii noi pe care le permite acest aparat performant, angio-tomografia şi perfuzia cerebrală, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale judeţene, medicul Tiberiu Brădăţan. Acesta a precizat că trainingul este efectuat de un reprezentat al firmei germane care a furnizat aparatul.

Medicul Brădăţan a explicat că angio-tomografia duce la obţinerea celor mai fine detalii asupra vaselor, fiind deosebit de utilă în patologia cerebrală şi inclusă în protocoalele obligatorii în cazul intervenţiilor neurochirurgicale. Practic, ea prezintă o hartă a circulaţiei sanguine din segmentul vizualizat.
În ce priveşte perfuzia cerebrală, investigaţia permite, chiar în primele ore de la instalarea unui accident vascular ischemic, realizarea unei imagini exact în zona în care s-a produs acesta. Astfel, medicii vor putea vizualiza precoce şi diagnostica mai rapid accidentul vascular ischemic.