Pentru șapte lei, un tânăr de 25 de ani a tâlhărit un copil de 11 ani din Suceava. Tânărul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 25 de ani acuzat că a tâlhărit un copil de 11 ani din municipiul Suceava a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

Potrivit rechizitoriului, în data de 5 martie 2019, în jurul orei 20:30, în timp ce copilul în vârstă de 11 ani, se deplasa pe strada Aurora din municipiul Suceava, tânărul de 25 de ani i-a furat suma de 7 lei prin de acte de violenţă, copilul suferind leziuni care au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale.

În acest caz procurorii au pus în mişcare în data de 11 martie acţiunea penală împotriva autorului şi au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava, arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din 12 martie a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

La data de 28 martie, prin rechizitoriu, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului cu propunere de menţinere a măsurii arestului preventiv luată faţă de acesta.(N.B.)


Intră acum și în grupul de