Un nou eveniment la USV: directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava. Cezar Grozavu, va susține o conferință despre „Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbția fondurilor europene”

După primele două întâlniri organizate la USV de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării , la care au fost invitați Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul județului Suceava, și comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, Cezar Grozavu, continuă  seria dezbaterilor academice în domeniul comunicării și relațiilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial și mass-media.

 Tema dezbaterii va fi: „Dezvoltarea comunicării interculturale prin absorbția fondurilor europene”.

Potrivit organizatorilor, studenții de la Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice își vor îmbunătăți cunoștințele dobândite la orele de curs cu informații practice ce vor viza aspecte privind modalitățile și procedurile de comunicare instituțională în cooperarea transfrontalieră, precum și importanța comunicării interculturale în absorbția fondurilor europene, în vederea promovării inițiativelor locale prin conceperea și implementarea unor strategii care să contribuie la dezvoltarea comunităților implicate.

Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în data de 29 mai 2019, ora 1600, corpul A, etajul II, sala 206. (Cristina Adelina Ciobanu)