O coloană de gaz a fost spartă în timpul montării containerelor de colectare a deșeurilor de pe bulevardul George Enescu din Suceava

O coloană de gaz a fost spartă în timpul activității de montare a unor containere de colectare a deșeurilor menajere ”semi-îngropate”, în imediata apropiere unui bloc de pe bulevardul George Enescu din Suceava.

Astfel, marți, în timpul lucrărilor de montare, un muncitor a atins cu cupa unui buldo-excavator, coloana de gaz din material plastic de tip ”PE 90” aflată la o adâncime de 1,2 m.  Materialul plastic din care era confecționată țeava a cedat, rezultând o fisură de aproximativ 15 cm.

La scurt timp secțiunea din coloana afectată a fost înlocuită, iar coloana de gaz a fost repusă în funcțiune.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere din culpă”.

loading...