Vară ”de foc” pentru administrația comunei Moara care are în plan asfaltarea a trei mari artere de circulație

Vara lui 2019 este una extrem de importantă pentru edilul șef al comunei Moara, Eduard Dziminschi din perspectiva refacerii a câtorva artere care străbat localitatea.

 Primarul localității a explicat că în acastă vară se va pune accent în mod deosebit pe asfaltarea străzilor Stațiunii, Tinoasa și Ferdinand.

”Trebuie să facem în așa fel încât să reușim până la urmă să ducem la bun sfârșit acest proiect. De multe ori ne rugăm de echipele care lucrează să mai rămână și peste program pentru că vremea nu ne este un aliat în acest an”, a ținut să sublinieze Eduard Dziminschi.

 El a mai pus și că din cauza ploilor a fost necesară reluarea de la zero a lucrărilor. ”A venit într-o zi o ploaie și a spălat tot, tot ce se lucrase până atunci. Au luat-o oamenii de la zero”, a subliniat primarul.

Primăria are alocate fondurile necesare acestui proiect, din bugetul propriu, suma fiind in jur de 100.000 de lei.

Dziminschi speră însă ca la rectificativul de buget din acest an Guvernul să țină cont de toate calamitățile din acest an, de până acum, și să aloceo sumă de bani pentru refacerea mai multor porțiuni de drum distruse de ploi.

”Dacă ar fi după nevoile noastre cred că e vorba de câteva zeci de miliarde (lei vechi-n.n.) ca să refacem tot ce a fost distrus de ape. Sunt și podețe distruse. La ultimele inundații amri, la Moara carp, mâlul care a năvălit pe stradă avea în unele locuri și jumătate de metru”, a mai spus primarul comunei Moara.