Profesorii, nedumeriţi în privinţa şefiei IŞJ

Anunţatele înlocuiri de la nivelul conducerii instituţiilor deconcentrate a creat rumoare printre dascălii suceveni, mai ales că se vorbeşte că formaţiunea politică ce deţine conducerea unui minister, în teritoriu, trebuie să aibă şefi din acelaşi partid. La nivelul IŞJ Suceava, şef este democrat-liberalul Petru Carcalete, dar conducerea ministerului aparţine social-democratei Ecaterina Andronescu. „În mod normal, dacă Andronescu este de la PSD, şi la IŞJ conducerea ar trebui să fie tot de la PSD. Cei de la centru vor să îşi pună în practică, în teritoriu, politica partidului. Cum poate să pună un PD-L-ist în practică politica PSD-istă?”, sunt de părere mai mulţi profesori suceveni.

Totuşi, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că, în învăţământ, se vor face înlocuiri doar unde este nevoie, subliniind că în ordonanţa deconcentratelor nu se spune nimic despre demiterea directorilor de şcoli.

Noua Ordonanţă de Guvern va da posibilitatea partidelor aflate la guvernare, PD-L şi PSD, să-şi promoveze persoanele pe care le susţin pentru preluarea funcţiilor de conducere de la nivelul instituţiilor deconcentrate care le-au revenit în urma negocierilor ce au avut loc la începutul acestui an. Astfel, pe lista celor care beneficiază de susţinerea PD-L se numără şi Petru Carcalete la Inspectoratul Şcolar Suceava şi adjunctul IŞJ Suceava, Daniel Hrenciuc, dar nu pentru a-şi menţine această funcţie, ci pentru preluarea conducerii Direcţiei de Cultură.
Pentru preluarea postului ce va fi lăsat liber de Daniel Hrenciuc, PSD Suceava îl susţine pe Virginel Iordache.

Ministrul Educaţiei este puţin nemulţumit în privinţa colaborării cu şefii de IŞJ-uri. „De la preluarea mandatului am avut probleme în teritoriu cu inspectorii generali, care, una transmitem de la Bucureşti şi alte spun ei în şcoli. Aş vrea ca sistemul să funcţioneze performant. Nu înlocuim pe criterii politice, cu neprofesionişti”, a declarat Ecaterina Andronescu.

„Despre directorii de şcoală nici nu se face discuţia în ordonanţă, iar în inspectoratele şcolare vreau să am o echipă cu care să creştem performanţa sistemului. Acestea sunt criteriile după care mă ghidez”, a precizat ministrul Educaţiei, ca răspuns la afirmaţiile că vor fi schimbaţi toţi directorii de şcoli şi inspectorii şcolari generali.

Ecaterina Andronescu a menţionat că nu şi-a propus să facă tabula rasa, ci că vrea doar să facă înlocuirile unde nu funcţionează. „Nu facem schimbări de dragul schimbărilor, ci doar acolo unde este necesară creşterea performanţei”, a mai spus Ecaterina Andronescu.