Elev sucevean medaliat cu bronz la Concursul internaţional de proiecte INFOMATRIX

Un elev de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava a obţinut medalia de bronz la Concursul internaţional de proiecte Infomatrix. Potrivit IŞJ Suceava, concursul a fost organizat de Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, faza finală desfăşurându-se în perioada 22 – 27 aprilie.

Fiecare echipaj a trebuit să prezinte un proiect în faţa unui juriu, de asemenea, pentru fiecare echipă au fost puse la dispoziţie spaţii pentru promovarea proiectului, liceului, ţării prin afişe, pliante, etc. Concursul a avut următoarele secţiuni:Programming, Computer Art, Hardware control, Digital Content, Photography.

În acest an au participat echipaje din ţări precum: România, Turcia, Mexic, Kazakhstan, Azerbaijan, Turkmenistan, Vietnam, Kyrgyzstan, Macedonia, India, Tajikistan, Moldova, Albania, Africa de Sud, Jordan, Indonesia, Arabia Saudită, SUA, Ukraina, Republica Dominicană, Pakistan, Bulgaria, Anglia, Iraq, Myanmar, Laos, Thailanda, Kenya, Cambodia, Georgia, Ghana.

Din judeţul Suceava a participat elevul FODOR ŞTEFAN de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, având drept leader team pe prof. Daniela Marcu de la acelaşi colegiu. Secţiunea aleasă de echipaj a fost Programming. La această secţiune au ajuns în finală 31 de participanţi din 13 ţări.

La finalul competiţiei au fost acordate medalii de aur, argint şi bronz, premii substanţiale, precum şi diplome pentru şcolile din care fac parte echipajele. Una dintre cele 5 medalii de bronz a fost câştigată de elevul Fodor Ştefan.