Un tânăr s-a ales cu dosar penal, amendă și dreptul de utilizare a autoturismului suspendat după ce a accidentat un pasager luat la ocazie

Un tânăr de 18 ani este cercetat penal după ce a accidentat din neatenție un adolescent luat la ocazie.

Incidentul a avut loc marți. Tânărul, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a oprit pentru a lua la ocazie trei persoane, printre care și un adolescent de 14 ani, însoțit de mama sa.

La plecarea din loc, însă, conducătorul auto nu a observat faptul că minorul urcase doar parțial în autoturism şi s-a pus în mișcare, provocându-i leziuni corporale ușoare, după care l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Tânărul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, conducătorul auto fiind și sancționat contravențional pentru piraterie, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni.

loading...