Acasă Social Un bărbat a căzut în casa liftului unei clădiri din Suceava

Un bărbat a căzut în casa liftului unei clădiri din Suceava


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 1,5 metri, în casa liftului.

Evenimentul a avut loc la sediul unei companii din Suceava, unde bărbatul este angajat ca zidar.



Așa dar, joi dimineața, suceveanul s-a prezentat la serviciu şi a intrat în sala lifturilor cu intenţia de a urca la etajul doi, unde are vestiarul.

Cu toate că există un lift pentru persoane, suceveanul s-a îndreptat către liftul de marfă, pe întuneric, fără a aprinde lumina. A deschis uşa liftului şi a păşit în interior, fără a observa că liftul este la un etaj superior, căzând în gol circa 1,5 metri şi lovindu-se la piciorul drept.

Având telefonul asupra lui, a apelat pe unul dintre colegi, care a venit imediat şi l-a ajuta să iasă din camera liftului în care a căzut.

Din primele investigaţii s-a stabilit faptul că bărbatul prezintă dislocaţie şold drept, fiind transportat cu o ambulanţă la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava.

Cercetările vor fi continuate sub aspectul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi de neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version