O femeie din Todirești s-a aruncat de pe un pod de peste râul Suceava de la o înălțime de zece metri. Ea a fost găsită în stare de semiconștiență și transportată la spital


Intră acum și în grupul de

O femeie de 47 de ani din Todirești care suferă de depresie s-a aruncat, sâmbătă, de pe un pod rutier de peste râul Suceava dintre localitățile Dărmănești și Costâna, fiind găsită în stare gravă de o familie care se plimba în zonă.

Astfel, o suceveancă ce se plimba cu soțul ei în zona râului Suceava pe podul rutier dintre Dărmănești și Costâna a observat o persoană căzută lângă apă și a sunat la 112.

Polițiștii au constatat că femeia era întinsă pe spate, semiconștientă și a spus că din cauza unor supărări a sărit de pe pod cu intenția de a se sinucide.

Două echipaje SMURD din cadrul ISU Suceava au ajuns în zonă și i-au acordat îngrijiri medicale femeii după care au preluat-o și au transportat-o la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată preliminar cu traumatism coloană și bazin, rămânând internată.

Membrii familiei femeii au spus că aceasta suferă de depresie recurentă sens în care urmează un tratament și că a mai avut intenții de suicid și că în ziua respectivă a plecat de acasă la un magazin din centrul localității pentru unele cumpărături și că nu a avut vreun conflict cu membri ai familiei.(N.B.)


Intră acum și în grupul de