Accident mortal în comuna Hănţeşti. Un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă a murit după ce a fost lovit de un autoturism




Un bărbat de 57 de ani, din județul Botoșani, a murit după e a fost lovit de o mașină pe raza comunei Hănţeşti.

Accidentul a avut loc joi, după amiază. Astfel, un tânăr de 20 de ani, din com. Hănţeşti, în timp ce conducea autovehiculul marca VW Transporter pe DJ208D, din localitatea menționată, s-a angajat în depăşirea unui atelaj hipo tras de un cal, moment în care l-a acroşat şi accidentat mortal pe bărbatul de 57 ani, care se deplasa pe partea carosabilă pe lângă atelajul hipo. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „Ucidere din culpă”.

loading...