Două incendii, la Poiana Stampei și Mănăstirea Humorului, izbucnite de la coșurile de fum


Intră acum și în grupul de

Două incendii s-au produs, vineri, la Poiana Stampei și Mănăstirea Humorului de la coșuri de fum.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei și ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire a brigăzii silvice din localitatea Poiana Stampei.

La sosirea echipajelor, ardeau astereala și alte elemente din lemn ale acoperișului, cu pericol de propagare la întreaga clădire, construită majoritar din lemn.

Acoperișul construcției a ars pe o suprafață de aproximativ 150 mp și s-au degradat învelitoarea din tablă, aproximativ 40 mp dintr-un perete exterior  și aproximativ 100 mp din planșeu.

Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat.

Pompierii au salvat restul clădirii, cu bunurile din interior.

Tot vineri seara, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din localitatea Mănăstirea Humorului.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul unei construcții corp comun, formată din două anexe, cu pericol de propagare la casa de locuit.

În incendiu a ars acoperișul comun al bucătăriei și al adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 160 mp. Au mai ars aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, textile și circa 3 tone de fân și s-au degradat pereții portanți ai construcțiilor.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat necorespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii au salvat casa de locuit.


Intră acum și în grupul de