Val de șoferi băuți prinși, duminică noaptea, pe șoselele din județul Suceava




În noaptea de duminică, 22 decembrie, polițiștii suceveni au identificat numeroși șoferi care s-au urcat la volan în stare de ebrietate. Unii dintre ei nu aveau permise.

Primul șofer din această serie a fost identificat încă la ora 00:30. Bărbat de 58 de ani, din comuna Frătăuții Noi, fiind la colanul unei mașini, a fost oprit pentru control pe drumul public comunal Costișa, pe raza comunei Frătăuții Noi.

Acesta avea o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu avea permis de conducere. Astfel, bărbatul a fost amendat pentru lipsă documente și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar pe lângă asta, i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.

Aproximativ la aceeași oră, polițiștii Poliției orașului Broșteni oprit pentru control autoturismul marca Audi care circula pe DN17 B, orașul Broșteni, în zona barului cunoscut sub numele de „Non Stop” cu direcția Borca – Vatra Dornei. Mașina era condusă de către un localnic de 26 ani.

Bărbatul avea o alcoolemie de 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Peste aproximativ 15 minute, pe str. George Coșbuc din municipiul Vatra Dornei a fost oprit pentru control un vehicul marca Mitsubishi, condus de către un tânăr de 22 de ani, din comuna Șaru-Dornei.

Acesta avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Într-un final, tânărul s-a ales cu dar penal.

Ulterior, în jurul orelor 03:20, polițiștii au oprit pentru control pe DJ 177C, pe raza localității Păltinoasa, un autoturism care se deplasa din direcția oraș Gura Humorului spre comuna Capu Câmpului, condus de un bărbat de 32 ani, din comuna Capu Câmpului.

Acesta avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea prelevării de monstre biologice, ocazie cu care conducătorul auto a refuzat acest lucru. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice”.

loading...