„Şcoala de vară 2009”, la Iulius Mall Suceava

Sub sloganul “dezvoltare personală prin sport”, Asociaţia Educatorilor Suceveni, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall Suceava organizează, în cadrul Şcolii de vară 2009 pentru juniori, o serie de activităţi cu caracter cultural şi sportiv pe bază de voluntariat.

În acest sens, în perioada 24-29 august activităţile se adresează juniorilor cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, sub titlul “Dezvoltare personală prin sport”, fiind monitorizate de formatori din România, Franţa, Suedia, U.K., S.U.A.

Iulius Mall Suceava va găzdui două dintre manifestări, şi anume o expoziţie şi un concurs de role şi biciclete în parcare. Astfel, joi, 27 august, la parterul IuliusMall, zona Kidsland, începând cu ora 11.30, va fi vernisată expoziţia cu lucrările copiilor din cadrul Şcolii de vară 2009.

Evenimentul va continua în parcare, de la ora 12.30 cu un concurs de biciclete, role şi concurs de desene pe asfalt, după care, copiii vor servi o prăjitură şi un suc din partea organizatorilor.

Anul acesta, în organizarea Şcolii de vară 2009, s-au implicat, alături de Asociaţia Educatorilor Suceveni foarte mulţi parteneri, din diverse sectoare de activitate: Liceul cu Program Sportiv Suceava , Directia Judeţeană pentru Sport Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava, Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru toţi”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Casa Corpului Didactic “ G. Tofan “ Suceava, ISE Bucureşti, CPECA Suceava, Primaria Suceava, ANITP Suceava, Organizaţia “Salvaţi Copiii” filiala Suceava, IPJ Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Peace Corps România.