Un tânăr din Hănțești a fost arestat preventiv pentru că și-a bătut prietena și a intrat în apartamentul acesteia din Suceava unde a sechestrat-o


Intră acum și în grupul de

Un tânăr din Hănțești a fost arestat preventiv, vineri, după ce în cursul nopții precedente și-a bătut și sechestrat prietena, o tânără de 19 ani din Ostra care locuiește într-un apartament din Suceava.

Tânăra a declarat că prietenul ei a urmărit-o din momentul când a terminat serviciul, iar pe drumul spre adresa unde locuieşte a lovit-o mergand împreună cu el la domiciliul ei.

Ea a mai spus că prietenul ei i-a luat din mână cheile de la imobil şi telefonul împotriva voinţei ei și că deși i-a cerut să nu intre în locuinţă, acesta nu s-a conformat, a pătruns în apartament, a încuiat uşa şi a continuat să o lovească.

Situația a fost reclamată la 112 de o cunoștință a fetei, iar la faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care i-a acordat tinerei primele îngrijiri medicale, stabilindu-se un diagnostic prezumtiv de „traumatism umăr stâng”, fiind transportată la Spitalul Judeţean Suceava în vederea continuării investigaţiilor medicale.

Față de agresor s-a dispus urmărirea penală pentru lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, violare de domiciliu, lovirea sau alte violenţe și furt calificat.

Agresorul a fost reținut, iar apoi Judecătoria Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus arestarea pentru 30 de zile a inculpatului Bontea Valentin.


Intră acum și în grupul de