Mai mulți șoferi fără permise au fost prinși conducând mașini în județul Suceava. Doi dintre ei aveau permise false, iar unul a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Trei șoferi au fost identificați, joi, în traficul din județul Suceava conducând mașini deși nu au permise de conducere. Mai mult, doi dintre ei posedau permise false, iar unul emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest. De menționat că cei trei sunt cercetați penal.

Potrivit IPJ Suceava, în primul caz este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din judeţul Neamţ, oprit pentru control pe DJ 174 în comuna Panaci. El a prezentat la control un permis de conducere cu fotografia și datele de stare civilă. Cu toate acestea, verificărilor efectuate în bazele de date au arătat că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto

Prin urmare, în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, „falsul material în înscrisuri oficiale” și „uzul de fals”.

Un alt caz a fost înregistrat la Suceava. Mai exact, polițiștii au oprit pentru control o mașină condusă de un tânăr de 19 ani din comuna Pătrăuți. Acesta a prezentat pentru control un permis emis de autoritățile din Lituania.

Verificările polițiștilor însă au arătat că nici autoritățile române, nici cele lituaniene nu au emis niciun permis de conducere pentru tânărul de 19 ani.

Tânărul este cercetat penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, de complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale”, „fals material în înscrisuri oficiale„ şi de „uzul de fals”.

Cel din urmă caz a fost scos la suprafață în urma unui control în trafic pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus. Aproape de miezul nopții, un localnic de 31 de ani, care conducea o mașină, a fost oprit pentru control.

Controlul a arătat că bărbatul nu are permis. În același timp, polițiștii au simțit că șoferul emană halenă alcoolică. Astfel, polițiștii i-au solicitat sa se supună testării cu aparatul etilotest, ocazie cu care, acesta a refuzat atât testarea cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceste condiții, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

loading...