Oficial: Încă 12 suceveni au fost declarați vindecați de Covid-19, numărul total fiind de 3.320

UPDATE: Numărul pacienților SJU Suceava a most modificat. “Dintr-o regretabilă eroare în comunicatul de azi au rămas datele statistice de ieri în ceea ce privește internările din Spitalul Județean Suceava,” potrivit Prefecturii Suceava.

Prefectura Suceava a anunțat, vineri, că încă 12 suceveni au fost declarați vindecați de Covid-19, numărul total fiind de 3.320.

În ultimele 24 de ore au fost internate în Spitalul Județean Suceava patru persoane diagnosticate cu Covid-19 și externate 12 persoane.

Astfel, în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați 479 pacienți din care 154 pacienți Covid-19, în secția ATI fiind 12 pacienți.

La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 76 pacienți Covid-19 și nouă persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava în județ sunt în autoizolare la domiciliu 4.299 de persoane, iar în carantină instituționalizată șapte persoane. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid-19.

Până în prezent 27.833 de suceveni au ieșit din autoizolare, iar 3.109 din carantină instituționalizată.

Prefectura Suceava mai menționează că, în cursul zilei de 25 iunie 2020, polițiștii au verificat 3.688 de persoane și 22 de societăți comerciale în contextul Covid-19. Aceștia ua aplicat nouă amenzi în valoare de 14.300 lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19.

loading...