Noi cazuri de violență în familie în județul Suceava. Agresorii sunt cercetați penal

În ultima zi din iunie 2020 au mai avut loc cazuri de violență în familie în județul Suceava. Amintim că News Bucovina a relatat anterior despre numeroase alte cazuri asemănătoare.

Astfel, marți dimineață, o femeie de 34 de ani a sesizat Poliția referitor la faptul că a fost agresată de concubinul său, în comuna Putna.

Polițiștii au constatat că femeia prezenta leziuni vizibile. Ea a mai relatat că în dimineața respectivă, precum și în noaptea precedentă precum ea fusese agresată fizic de concubinul de 36 de ani. Potrivit femeii, scandalul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri și a stării de ebrietate în care se afla bărbatul.

La fața locului s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei. Cu toate acestea, bărbatul nu a fost evacuat din locuința sa de domiciliu întrucât persoana femeia a declarat nu mai dorește să locuiască împreună cu acesta și că se va muta.

La rândul său, agresorul a fost identificat în pădurea Ocolului Silvic Putna. El a fost condus pentru cercetări la sediul Postului de Poliție Comunal Voitinel, unde a fost audiat cu privire la faptele comise. Față de acesta a fost emis Ordin de protecție provizoriu, cu obligarea de a păstra față de fosta concubină o distanță minimă de 200 m. 

Un alt caz a fost înregistrat în dimineața aceleiași zile la Frasin. O localnică de 35 de ani a anunțat Poliția că soțul său a agresat-o și amenințat-o.

Cercetările au stabilit că, acum câteva zile, între cei doi soți a avut loc o ceartă, fapt pentru care femeia a părăsit domiciliul conjugal și a plecat la părinții ei, în comuna Stulpicani. Ulterior, marți, soțul ei (44 ani) s-a prezentat la locul ei de muncă unde a agresat-o și a amenințat-o.

Polițiștii au constatat că există un risc iminent asupra vieții și integrități femeii, dar ea s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În orice caz, a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de „violență în familie” și ,,amenințare”.

loading...