Alte 11 cazuri de gripa noua, confirmate la Suceava

Bilanţul sucevenilor infectaţi cu virusul AH1N1 a ajuns la 53, după ce, încă 11 cazuri de gripă cu virusul AH1N1 au fost confirmate în ultimele ore. Potrivit şefului Serviciului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Valerian Morariu, virusul a afectat un bărbat şi o femeie cu vârste cuprinse între 27 şi 57 ani, care au fost izolaţi la domiciliu, unde urmează tratamentul simptomatic, dar şi două eleve de 15 ani, din Vatra Dornei, de la Liceul Teoretic Ion Luca, care au fost într-o excursie în Republica Moldova, alături de un grup din care au mai fost confirmate deja patru cazuri, tot la elevi.

Trebuie precizat că nici unul dintre cei şase elevi care s-au îmbolnăvit până acum după vizita în Republica Moldova nu a mers la cursuri de la sosirea în oraş, motiv pentru care nu s-a impus suspendarea activităţii unităţii şcolare în care aceştia învaţă. Când au ajuns în Vatra Dornei, copiii s-au prezentat mai întâi la medic, pentru a fi evaluaţi din punct de vedere al stării de sănătate, iar la recomandarea doctorului s-au tratat acasă. Totuşi liceul dornean în care învaţă elevii bolnavi se află sub supraveghere epidemiologică.

Virusul AH1N1 a fost depistat şi la un cadru didactic în vârstă de 22 ani de la o grădiniţă particulară din cartierul sucevean Obcini „Little Paradise”, care la recomandarea medicului de familie a întrerupt serviciul şi se tratează acasă. După semnalarea cazului, DSP Suceava a emis decizie de suspendare a activităţii grădiniţei în perioada 13 – 20 noiembrie.

Diagnosticul de gripă nouă a mai fost pus la două femei care au călătorit în Ucraina şi care, de asemenea, au fost izolate la domiciliu, precum şi la o asistentă medicală din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, izolată şi ea la domiciliu. În secţia în care lucra cadrul sanitar respectiv s-au luat măsurile specifice de protecţie a personalului şi a pacienţilor internaţi. De menţionat că numărul angajaţilor de la această unitate sanitară care s-au îmbolnăvit a ajuns astfel la trei, primele două cazuri fiind înregistrate la un medic şi o infirmieră.

Grupa nouă a mai fost depistată la un elev de la Şcoala Generală nr. 9, clasa a-VI-a B, şi la un alt elev de la Liceul Economic, clasa a-IX-a I, ambii izolaţi la domiciliu cu tratament simptomatic. La decizia DSP, clasele în care învaţă cei doi elevi şi-au suspendat activitatea în perioada 13 – 20.11.2009 iar în unităţile de învăţământ au fost demarate procedurile standard de investigare şi de limitare a extinderii focarului.