Acasă Social Pompierii suceveni au salvat două case de locuit după aproape trei ore...

Pompierii suceveni au salvat două case de locuit după aproape trei ore de luptă cu un incendiu izbucnit în localitatea Budeni


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie din satul Budeni, orașul Dolhasca. Focul a pus în pericol două case de locuit, care au fost salvate datorită intervenției pompierilor suceveni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat duminică, la ora 22:27. Astfel, la fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.



La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unui adăpost de animale și la bunurile depozitate într-o magazie, cu pericol de propagare la două case de locuit, aflate în imediata apropiere.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul la ora 01:20.

Până atunci însă au ars acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 150 mp și bunurile din interiorul magaziei. S-au degradat 10 mp dintr-un perete al unei case de locuit și 15 mp din acoperișul de la cea de-a doua locuință.

În același timp, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente.

Sursa menționează că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version