Un sucevean a ajuns sub control judiciar după ce a furat o mașină, iar apoi a condus-o băut și fără permis




Un sucevean are probleme serioase cu legea, fiind plasat sub controlul judiciar pe o perioadă de 60 zile, anunță purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Potrivit sursei citate, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de sucevean pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Bărbatul a fost prins în trafic în data de 2 august, la miezul nopții, conducând pe strada Pricopie Jitariu din localitatea Berchişeşti.

Pe lângă faptul că nu avea permis, bărbatul era băut, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Mai mult ca atât, autoturismul a  fost sustras de către acesta la data de 01.08.2020 în jurul orei 23.45 din satul Corlata, com. Berchişeşti din faţa locuinţei proprietarului acestuia.

În aceste condiții, inițial bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi, prin ordonanţa procurorului de caz s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile stabilindu-se mai multe obligaţii printre care şi aceea de a nu se apropia de martorii audiaţi în cauză.

loading...