O fată de 7 ani a fost grav rănită după ce un autoturism condus cu viteză de un tânăr din Grămești a lovit puternic mașina staționată în care se afla




O fată de 7 ani care se afla într-o mașină parcată în fața unui magazin alimentar din Grămești a fost grav rănită, vineri după amiaza,  după ce un șofer a intrat cu mașina în autoturimsul parcat.

Potrivit cercetărilor Poliției Suceava, vineri după amiaza, un tânăr de 23 de ani din Grămești conducea un autoturism pe DJ 291A Grămești dinspre Siret spre Grămești, iar în dreptul unei firme, pe fondul vitezei excesive, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism VW Golf, care era staționat în dreptul magazinului alimentar, iar la volan se afla o femeie de de 37 de ani, din comuna Grămești.

În urma coliziunii autoturismul marca VW Golf a fost proiectat în afara părții carosabile ajungând în șanț. În urma accidentului a fost rănită o fată de 7 ani care se afla în autoturismul staționat.

Fetei i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului de către echipajul SAJ Suceava, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Siret unde i-a fost stabilit diagnosticul preliminar de „comoție cerebrală” , fiind apoi transportată la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, cu următorul diagnostic: policontuzionat prin accident rutier, TCC, TCF, contuzie toraco – abdominală și contuzie bazin”.

Șoferul vinovat a suferit leziuni minore și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale și este cercetat pentru „vătămare corporală din culpă”.

loading...