Asociatia “Red Ribbon” din Falticeni reclama incalcarea accesului la tratament a pacientilor cu HIV/SIDA din judet (VIDEO)

Chiar de Ziua Mondială Anti-SIDA, preşedinta organizaţiei Red Ribbon din Fălticeni, Dorina Vasile a declarat că anul acesta asociaţia s-a confruntat cu „o gravă problemă de încălcare a dreptului la sănătate şi acces la tratament a pacienţilor cu HIV/SIDA din judeţ” anul acesta, prin faptul că „de luni de zile ei nu-şi pot face tratamentul complet sau la timp”.

Dorina Vasile a afirmat că cel puţin 60% din tinerii seropozitivi, care fac parte din asociaţia amintită şi ar trebui să beneficieze de tratament gratuit prin Programul naţional, au fost nevoiţi să-şi întrerupă între 3 săptămâni şi 2 luni tratamentul din cauză că nu au fost medicamente suficiente pentru toată lumea. „Ştiu personal că 5 tineri au întrerupt de peste 2 luni tratamentul. Medicamentele sunt aduse în cantităţi mici şi intervale neregulate”, a precizat preşedinta Asociaţiei Red Ribbon.

„Tratamentul cuprinde 3-4 medicamente care trebuie luate în fiecare zi, dacă avem numai 1-2, organismul capătă rezistenţă, virusul îşi schimbă structura şi acţionează sub altă formă. După câteva luni de tratament necorespunzător, virusul nu mai poate fi ţinut sub control, trebuie făcute alte teste şi schimbată schema de tratament”, a explicat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Dorina Vasile.

Asociaţia Red Ribbon din Fălticeni este membră UNOPA şi cuprinde 126 de persoane seropozitive din Suceava, Fălticeni şi încă 9 localităţi din mediul rural.