Profesorii si medicii scolari, vinovati de esecul campaniei de vaccinare a elevilor impotriva gripei noi (VIDEO)

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi-au exprimat luni nemulţumirea privind reacţiile negative şi nefondate în legătură cu vaccinarea împotriva gripei noi, precizând că populaţia începe să nu aibă încredere, şi „va transforma Suceava într-o isterie generală”. Şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu şi-a exprimat profunda supărare privind reacţiile din şcoli. „Nu este treaba noastă să informăm şcolile ci medicii şcolari trebuie să o facă”, a declarat Alexandru Lăzăreanu, precizând că aceştia au fost chemaţi de mediul coordonator al reţelei şcolare pentru instruire.

„Dacă nu au venit din comoditate, este treaba lor. Cei din şcoli care fac liste şi paraliste trebuie să ştie că Ministerul Sănătăţii a precizat clar că pentru elevii de 16 ani nu este necesară semnătura părinţilor, pentru că pot decide singuri”, a spus şeful DSP Suceava.

Potrivit şefului Serviciului Supraveghere şi Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Suceava, medicul epidemiolog Valerian Morariu această categorie este considerată una de risc pentru că cele mai multe cazuri s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-29 ani.

DSP a predat o parte din dozele de vaccin şcolilor, care îşi organizează propriul program de vaccinare, coordonat de medicii şcolari.

Întrucât şcolile nu au unde depozita vaccinul în condiţiile necesare, dozele sunt păstrate la DSP şi furnizate treptat, în funcţie de solicitări.

Alexandru Lăzăreanu a precizat că unii medici şcolari sunt supuşi unor presiuni de către profesorii care fac tot felul de comentarii privind vaccinul. „Noi nu le spunem cum să-şi ţină lecţiile. Deocamdată, activitatea medicală noi o coordonăm”, a ţinut să precizeze şeful DSP Suceava.

Dacă în unele şcoli nu s-a arătat interes pentru dozele de vaccin, pe motiv că nu au ştiut, deşi medicii au fost informaţi de coordonatorul din cadrul DSP dar şi prin mass-media, alţi medici şcolari au preluat deja pe bază de proces verbal, în funcţie de numărul de elevi identificaţi, dozele necesare. Aceştia au luat cantităţi mici, cât pot păstra în cabinete, urmând a reveni pentru a lua restul necesarului.