Acasă Social FOTO // Incendiu la o casă din Dorna Candrenilor din cauza unui...

FOTO // Incendiu la o casă din Dorna Candrenilor din cauza unui coș de fum. ISU Suceava a emis recomandări pentru a evita incendiile specifice sezonului rece: Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică seara, la o casă de locuit din localitatea suceveană Dorna Candrenilor.

Focul a distrus acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, și acoperișul anexei corp comun, pe 30 mp. Totodată, în urma incendiului s-au degradat pereții interiori ai locuinței, pe 150 mp, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată.



Potrivit sursei citate, incendiul a fost anunțat la ora 21:55 și lichidat la 00:55, după intervenția militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit (P+1) și al unei construcții anexe, corp comun, existând pericolul de propagare la vecinătăți. Pompierii însă au salvat locuințele și anexele din vecinătate, nefiind înregistrat victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile, a precizat Lt. Alin Găleată .

ISU Suceava observă că odată cu răcirea vremii, au reapărut și incendiile specifice sezonului rece.

În acest context, pompierii suceveni au emis un set de recomandări pentru a evita astfel de incendii și au rugat „cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie”. Iată care sunt acestea:

Coșuri pentru evacuarea fumului

            – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

            – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

            – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Sobe cu şi fără acumulare de căldură

            – sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

            – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

            – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

            – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

            – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

            – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

            Instalaţii electrice

            – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

            – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

            – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalaţii de încălzire

            – aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

            – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

            – verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

            – pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version