FOTO // Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident la intrare în Fălticeni

Două autoturisme au intrat în coliziune, luni dimineața, la intrare în municipiul Fălticeni dinspre Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Lt. Alin Găleată, în urma accidentului nu au fost persoane încarcerate, însă două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mai mult decât atât, o persoană implicată va fi transportată la spital.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Revenim cu detalii.

loading...