Un bărbat a fost accidentat mortal în timp ce traversa neregulamentar DN 2 la intrarea în Siret

Un bărbat (36 ani) din comuna Zamostea și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs miercuri seara, pe DN 2, la intrarea în orașul Siret.

Bărbatul traversa drumul neregulamentar, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un localnic (44 ani), care nu a putut evita impactul.

În urma impactului, pietonul a murit pe loc.

La rândul său, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

loading...