Acasă Social Din nou mulți șoferi băuți au fost prinși duminica conducând mașini pe...

Din nou mulți șoferi băuți au fost prinși duminica conducând mașini pe drumurile din județul Suceava. Dintre ei, unul a ajuns cu mașina într-un șanț, iar altul conducea cu o viteză de două ori mai mare decât limita admisibilă


Intră acum și în grupul de

La fel precum sâmbătă, duminica au fost prinși numeroși șoferi care s-au urcat la volanul mașinilor după ce au consumat alcool.

Primul caz a fost depistat în chiar în dimineața zilei, pe raza comunei Arbore. Concret, un tânăr (28 ani) din Botoșana a ajuns cu mașina într-un șanț de pe DJ 178, avariind o porțiune dintr-un gard ce împrejmuia o locuință. Apoi, tânărul a plecat de la fața locului, dar a lăsat în mașină documentele personale, fiind ușor identificat de către polițiști. El avea o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat și este cercetat penal pentru „conducerea sub influența băuturilor alcoolice” și „distrugere din culpă”.



Un alt caz a fost depistat pe DN 2E pe raza localității Băișești, comuna Cornu Luncii. Mai exact, un localnic (47 ani) a fost înregistrat cu aparatul radar rulând cu 97 km/h pe un sector de drum cu limită 50 km/h. După ce a fost oprit, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior însă, la spital, el a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge. S-a întocmit dosar penal infracțiunea „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.

Încă un șofer băut a fost prins în centrul localității Calafindești. Este vorba despre un localnic (51 ani) care a condus având 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La scurt timp, în aceeași localitate a mai fost prins un conducător auto băut, respectiv un localnic (44 ani) care avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Următorul caz a fost depistat în comuna Frumosu, unde un localnic (61 ani) a condus având 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Spre finalul zilei, un șofer băut a fost prins și în municipiul Suceava. Astfel, pe str. Cuza Vodă, polițiștii au oprit pentru control un Mercedes condus de un sucevean de 42 ani. Bărbatul era într-o vădită stare de ebrietate și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, solicitând recoltarea de probe biologice. Ca urmare a acestui fapt, suceveanul  a fost condus la UPU Suceava unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cazurile descrise mai sus au fost întocmite dosare penale privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version