Polițiștii suceveni au depistat joi un transport ilegal de material lemnos pe raza localității sucevene Bogdănești.
Potrivit IPJ Suceava, polițiștii au oprit în trafic, pe DJ 155A, o autoutilitară ce transporta o cantitate mai mare de material lemnos decât cea înscrisă în avizul de însoțire.

Concret, la volanul vehiculului se afla un localnic care a prezentat un aviz pentru transportarea a cinci mc de rumeguș de esență rășinoase.
Inventarierea însă a arătat că în autoutilitară erau 9,79 mc, adică cu 4,79 mc mai mult față de datele din avizul de însoţire.
Astfe, precizează IPJ Suceava, șoferul a fost amendat, iar materialul lemnos în valoare de 512,53 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Râşca.