Un rădăuțean, căutat de autoritățile din Germania pentru comiterea unui jaf organizat, a fost reținut în comuna Frătăuții Vechi

Un tânăr (27 ani) din Rădăuți, cu mandatul european de arestare emis de autoritățile din Germania, a fost reținut miercuri pe raza satului Măneuți, comuna Frătăuții Vechi.

Tânărul C.A. este cercetat în Germania pentru tâlhărie/jaf organizat potrivit Codului penal german.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul SIC Suceava – Urmăriri, au fost obținute informații că tânărul s-ar afla pe raza satului Măneuți, într-un imobil aflat în construcții.

Aceste informații s-au adeverit, iar tânărul a fost reținut și escortat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Față de el s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul urmând a fi prezentat în fața instanței competente cu propunere de arestare.

De menționat că el a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava.

loading...