Range Rover de 70.000 lei, furat din Italia, depistat în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat în PTF Siret un autoturism, în valoare de 70.000 lei, căutat de autoritățile din Italia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, miercuri seara, un italian M.F. de 57 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră. El era la volanul unui autoturism marca Land Rover, înmatriculat în Italia.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului în cauză figurează în bazele de date cu mențiunea bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport este semnalat furat din Italia.

Sursa citată precizează că autoturismul, în valoare de aproximativ 70.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau neînregistrat,  la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de