Intră acum și în grupul de
DSP Suceava a emis o decizie de suspendare a activităţii, motivul fiind lipsa unei dotări corespunzătoare. În acelaşi timp, au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 7.200 lei, pentru neaprovizionarea unităţii cu substanţe dezinfectante, o altă amendă, de 2.400 lei, fiind aplicată pentru nerespectarea de către angajaţi a condiţiilor igienico-sanitare referitoare la dezinfecţia instrumentarului.
Alte amenzi, în valoare de 1.800 lei, au fost date unităţilor ai căror salariaţi nu aveau analizele medicale la zi sau care deţineau certificate de însuşire a normelor de igienă expirate.
La verificări, au mai fost descoperite o serie de unităţi care nu deţineau puncte de prim ajutor sau care prezentau deficienţe în colectarea separată a deşeurilor periculoase, însă în aceste cazuri inspectorii sanitari au dispus doar recomandări şi avertizări.