Acasă Social Vesti salariale bune pentru educatorii si invatatorii cu studii superioare

Vesti salariale bune pentru educatorii si invatatorii cu studii superioare


Intră acum și în grupul de

Salariile a 910 învăţători şi educatori suceveni cu studii superioare vor creşte cu până la 200 de lei în funcţie de vechime. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a luat act de prevederile Legii 387/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului nr. 84/1995 şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi a emis ordinul de aplicare a legii. Mai exact, ordinul se referă la aprobarea specializărilor universitare care conferă dreptul absolvenţilor de licee pedagogice să ocupe funcţii didactice de profesor în învăţământul preşcolar şi primar.

„Practic, prin acest ordin, educatorii şi învăţătorii din învăţământul primar şi preşcolar vor beneficia de o majorare salarială, în medie, între 13-14%. Din punct de vedere bugetar este un efort bugetar de circa 80 milioane lei, bani care vor fi acordaţi, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2010. Acest ordin vine să clarifice modul în care se realizează salarizarea”, a declarat Cătălin Baba, Secretar de stat în cadrul MECTS, cu menţiunea că de prevederile acestui ordin beneficiază 30.000 de educatori şi învăţători care şi-au completat studiile liceale, finalizând ciclul de licenţă.



Majorările salariale vin, în acest caz al educatorilor şi învăţătorilor, din încadrarea lor pe altă funcţie, şi anume profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar.

În prezent, salariul de bază brut al educatorilor se situează între 968 şi 1.711 de lei plus sporul, diferenţele fiind făcute în funcţie de vechime, cel mai mare salariu fiind pentru cei care au gradul I şi peste 40 de ani vechime.

Purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava, Laurenţa Hacman a precizat că în judeţul Suceava, potrivit încadrărilor pentru acest an şcolar sunt 1.914 învăţători şi 1.207 educatori titulari şi suplinitori. „Potrivit statisticii avem un număr de 659 de învăţători şi 251 de educatoare cu studii superioare”, a subliniat Laurenţa Hacman.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version