Intră acum și în grupul de
„Vrem să modificăm comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu”, crede Cseke Attila.
În conformitate cu noile reglementări, de luna viitoare, pacienţii vor merge la doctor doar după ce şi-au făcut o programare telefonică sau prin alte mijloace, cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită. În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.
Medicii de familie suceveni sunt de părere că atât pacienţii cât şi doctorii vor fi mai câştigaţi, prin crearea unor condiţii disciplinate de acordare a asistenţei medicale, dar în aceleaşi timp este privită şi cu o oarecare teamă, în condiţiile în care nu se ştie încă dacă se va modifica sau nu modalitatea de plată.
Aceasta a explicat că, dacă vor fi obligaţi să-şi limiteze numărul de consultaţii zilnice, medicii de familie vor câştiga mai puţini bani şi nu vor mai avea cu ce să-şi întreţină cabinetele, iar unii dintre ei, care lucrează în zone mai defavorizate, vor ajunge chiar să dea faliment.
„Un medic cu 1.650 de înscrişi pe liste poate acorda într-o zi şi 60 de consultaţii, dacă rămâne peste program. La ora actuală, suntem plătiţi în procent de 90% după capitaţie şi în procent de 10% după servicii. Dacă acest raport se va modifica va fi tragic. Pe de altă parte, odată cu introducerea coplăţii ar putea să fie şi mai rău, deoarece există două posibilităţi. Fie numărul de consultaţii va depăşi cifra de 28, datorită faptului că pacienţii se vor îndrepta către medicii de familie unde coplata este mai mică, evitând astfel specialistul, fie se va restrânge, tocmai din cauza acestei coplăţi, având în vedere că traversăm o perioadă financiară dificilă”, a menţionat Irina Badrajan.