Șofer care efectua transport neautorizat de persoane la Rădăuți, reclamat anonim la Poliție. Bărbatul a fost amendat și lăsat fără certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele mașinii


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Dornești a fost sancționat dur după ce a fost prins transportând persoane neavând autorizație.

Astfel, joi dimineața, polițiștii din Rădăuți au primit o sesizare anonimă privind faptul că un bărbat efectuează transport de persoane cu un autoturism marca Volkswagen Golf fără a avea o licență în acest sens și pasagerii nu poartă mască de protecție în autoturism, iar direcția de deplasare a acestuia este dinspre localitatea Dornești spre mun. Rădăuți.

Mașina a fost identificată de către polițiști de pe DN 17A, din localitatea Dornești. Prin urmare, s-a constat că șoferul este un bărbat (68 ani) din Dornești și el transporta contra cost patru pasageri, fără a deține în acest sens autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă.

De menționat că atât șoferul, cât și pasagerii purtau masca de protecție, în acest sens nefiind aplicate amenzi.

În schimb, șoferul a fost amendat cu 1.000 lei pentru că a transportat pasagerii. Totodată, polițiștii au reținut a certificatului de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare în vederea suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru 6 luni.


Intră acum și în grupul de