Invatamant obligatoriu de 9 clase pentru elevii ce trec in toamna in clasa a V-a


Intră acum și în grupul de

Generaţia de elevi suceveni care trece în acest an în clasa a cincea va urma învăţământul obligatoriu de 9 clase. La terminarea celor nouă clase obligatorii, elevii vor primi un certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu. Decizia Ministerului Educaţiei, de a trece clasa a IX-a la învăţământul gimnazial, bulversează şi mai mult sistemul de învăţământ, pe elevi, părinţi dar şi pe profesori.

Cei mai nedumeriţi sunt profesorii din liceele sucevene, aceştia considerând măsura ca fiind una păguboasă, ce va genera probleme la nivel de infrastructură şi cadre didactice. Unii cred că elevii ce termină clasa a IX-a sunt condamnaţi să rămână la ţară şi nu se mai duc la liceu.

Pe de altă parte Ministerul Educaţiei, crede însă că astfel elevilor le va fi mai uşor să termine învăţământul obligatoriu. „Copilul trebuie să îşi termine învăţământul obligatoriu, iar dacă de la clasa a VIII-a e obligat să se ducă la liceu, el îmi abandonează şcoala. Am 19% abandon şcolar. Este cea mai bună modalitate de a duce şcoala lângă elev”, a precizat consilierul ministrului Educaţiei, Melania Mandas Vergu.


Intră acum și în grupul de