Un rădăuțean a încercat să-și taie venele după o ceartă cu fosta iubită. El a ajuns la spital, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală

Un bărbat din municipiul Rădăuți a încercat să-și pună capăt zilelor după o discuție în contradictoriu cu fosta sa concubină.

Cei doi s-au cercat la telefon luni după amiază, iar ulterior, bărbatul de 40 ani a luat un cuțit de bucătărie și și-a provocat răni superficiale la nivelul antebrațului stâng și a pumnului drept.

Apoi, acesta și-a sunat fratele și a solicitat intervenția unei ambulanțe.

Astfel, el a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-a stabilit diagnosticul de „plăgi escoriații antebraț stâng și palma stângă zona anterioară, plagă tăiată superficial pumn drept”, viața acestuia nefiind pusă în pericol.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

loading...