Au crescut incasarile la CAS Suceava in primele doua luni ale anului

Potrivit preşedintelui director general executiv al CAS Suceava, Cristina Iordăchel, în primele două luni ale anului 2010 instituţia a încasat suma de 1.949.408 lei, din care 1.260.573 lei în luna ianuarie şi 688.835 lei în luna februarie reprezentând contribuţiile persoanelor fizice asigurate facultativ sau prin efectul legii, altele decât cele cu calitate de angajat, la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

„Suma încasată în primele două luni ale anului 2010 este mai mare decât cea încasată în primele 2 luni ale anului 2009”, precizează Cristina Iordăchel cu menţiunea că suma încasată în primele două luni ale anului precedent este de 1.686.255,84 lei. Precizăm că angajatorii plătesc contribuţia CAS a salariaţilor la Direcţia de Finanţe.

La nivel naţional, situaţia nu este deloc plăcută. Lucian Duţă, preşedintele CNAS anunţa zilele trecute că va trimite o scrisoare oficială Guvernului prin care îi va cere să intervină de urgenţă pentru acoperirea deficitului cu care se confruntă sistemul de sănătate astfel încât să fie evitat un colaps al acestuia.

Dumitru Costin, care deţine atât funcţia de membru în consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cât şi poziţia de preşedinte al Blocului Naţional Sindical (BNS), declara că sistemul de sănătate riscă să intre în blocaj, după ce veniturile încasate în primele două luni ale anului au fost mai mici cu 28% faţă de cele prognozate, iar în acest moment CNAS poate acoperi doar facturile urgente.

Acesta a atras atenţia că există riscul ca sistemul de sănătate să intre în blocaj dacă Guvernul nu intervine de urgenţă pentru acoperirea deficitului cu care se confruntă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Nu sunt bani pentru plata orelor suplimentare şi a drepturilor angajaţilor pe anii 2008, 2009, ca urmare a proceselor câştigate în instanţă. Dacă fiecare şi-ar cere plata drepturilor salariale câştigate în instanţe, sistemul s-ar bloca. Sunt procese de acest fel câştigate în 17 judeţe din ţară”, a mai spus Costin. El a precizat că situaţia gravă cu care se confruntă sistemul sanitar a fost provocată de firmele private care nu au plătit contribuţiile la CNAS.