Spitalele din judet au nevoie urgenta de 15 medici, 48 de asistente si 43 cadre auxiliare

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a trimis Ministerului Sănătăţii lista cu posturile de medici, absolut necesare în spitalele din judeţ. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat zilele trecute că va face demersuri pentru deblocarea mai multor posturi de medici în spitalele din ţară. Şi în 2009, fostul ministru al Sănătăţii a scos la concurs 2.900 de posturi, dar nu s-au înscris foarte mulţi medici.

„Lucrăm la un material. Le-am cerut tuturor din direcţiile de sănătate publică să ne dea posturile vacante şi să ne spună de ce bugete au nevoie pentru a fi ocupate. Pe baza acestor date şi informaţii, dorim să încercăm să găsim o soluţie în Guvern pentru delocarea unui număr de posturi pentru medici şi personal medical”, a precizat Cseke Attila.

Lista trimisă de DSP Suceava, potrivit purtătorului de cuvânt al acestei instituţii, bioing. Adrian Popescu, cuprinde 15 posturi vacante la spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Municipal şi cel de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Psihiatrie Siret, Municipal Vatra Dornei. Specializările solicitate sunt de medici urgentişti, ATI, medici psihiatrici, medic de laborator.
Adrian Popescu a precizat că mai este nevoie de personal mediu-sanitar, respectiv 48 de asistenţi şi personal auxiliar- 43 cadre.

Numai că de medici au nevoie şi spitalele din alte ţări. Timp de două zile, angajatori din toată lumea au încercat să atragă cât mai mulţi medici români cu salarii şi de 10 ori mai mari.

Cele mai multe oferte la târgul de cariere medicale au fost din Marea Britanie, Germania sau ţările scandinave. Cei mai mulţi medici români ar urma să lucreze în spitalele publice din alte state. Ofertele includ chiar şi cursuri de învăţare a limbii străine, atât pentru medic cât şi pentru familia acestuia. Mai ales în cazul celor care vor munci în Suedia sau Norvegia.