15 acțiuni de ecologizare, peste 200 de voluntari și tone de deșeuri adunate în Rădăuți, în cadrul campaniei inițiate de Asociația Rădăuțiul Civic


Intră acum și în grupul de

Asociația Rădăuțiul Civic a organizat în perioada 31 martie – 22 aprilie 2021 o campanie de ecologizare, „Încurajăm faptele bune”, la care au participat peste 200 de voluntari din municipiul Rădăuți, dar și din zonă, încurajând cetățenii din municipiu să ecologizeze zonele în care locuiesc.

În urma acestui apel, au fost organizate 15 acțiuni de ecologizare. În cele 23 de zile, cât a durat campania, 201 persoane au primit diplome din partea Asociației Rădăuțiul Civic și s-au strâns sute de kilograme de deșeuri din următoarele zone ale municipiului Rădăuți: strada Recoltei, strada Luncii, strada Valea Seacă, strada Dan Ghica, zona Colegiului Național ,,Eudoxiu Hurmuzachi” și a Școlii Gimnaziale ,,Bogdan Vodă”, Zona Heleșteelor, dar și zona râului Suceava din Milisăuți.

Campania ,,Încurajăm faptele bune!” a debutat pe 31 martie 2021, fiind o campanie ce le propunea participanților să adune deșeuri din zona în care locuiesc sau un alt loc ce ei consideră că ar avea nevoie a fi ecologizat, urmând ca momente din timpul acțiunii de ecologizare sau de la finalul ei, să fie imortalizate și, însoțite de o scurtă descriere, să fie trimise către Asociația Rădăuțiul civic. Toți participanții au primit diplome în format electronic, iar votul publicului, deschis pe pagina de Facebook a Asociației Rădăuțiul civic, a decis topul celor mai apreciate cinci fotografii ale acțiunilor de ecologizare, acestea putând fi votate week-end-ul trecut, în zilele de 24-25 aprilie 2021. Cinci vouchere cu o valoare de 150 lei fiecare au fost oferite de restaurante din municipiul Rădăuți ca și premii. Cele cinci restaurante care au susținut campania noastră sunt: Restaurant Antique, Casa Vatră, Oops, Orso Bruno și Thobass& Co.

Premiile obținute sunt următoarele: Locul 1, elevii claselor primare de la Școala Gimnazială “Bogdan Vodă”, coordonați de profesorii: Chidon-Frunză Mirela, Nichitean Cristina, Prelipcean Otilia, Hrenciuc Daniel și Petru Nicuță, câștigători care au donat voucher-ul obținut, copiilor din Centrul de Plasament ,,Universul copiilor” din municipiul Rădăuți. Locul 2, activitatea coordonată de prof. Ariadna Gavra împreună cu grupa de Hotelieri. Locul 3, Mironescu Teodora și Iustina, Lupăștean Melania și Ștefan, Tocariuc Sergiu, Țarevici Bianca și Caciuc Andreea. Locul 4, copiii familiei Sbiera, Aldric, Rahela, David și vărul lor, Ioel Martinescu, iar Locul 5, Irina și Teodora David.

Copii de toate vârstele, din proprie inițiativă sau îndrumați de părinții și dascălii lor, au devenit model de urmat într-o societate care astăzi le mulțumește! Adulți ce își doresc un mediu mai curat pentru copiii lor și pentru ei, au oferit un exemplu de neprețuit! Campania a fost inițiată de colega noastră, Sonia Condratov, care a și coordonat-o, alături de Daniela Tiron și Viviana Huțuleac care au contribuit la realizarea materialelor de grafică și comunicare și a fost sprijinită și de alți membri ai asociației care au susținut această campanie, alături de sponsori și de participanți. Cu toții sunt dovada vie a sloganului acestei campanii și anume acela că ,,Schimbarea începe cu noi!”


Intră acum și în grupul de