Intră acum și în grupul de
Un copil de cinci ani a ajuns la spital cu mai multe excoriații și contuzii după ce a fost lovit de o mașină în fața Școlii Generale din Rădășeni. Accidentul s-a produs miercuri, 5 mai.
Astfel, copilul se afla lângă mama sa care, la un moment dat, l-a lăsat nesupravegheat. Atunci, băiatul a ieșit pe partea carosabilă a drumului comunal, la aproximativ trei metri după trecerea de pietoni din dreptul școlii.
În aceste condiții, copilul a fost acroșat de un autoturism condus de către un bărbat (40 ani) din Râșca.
La locul accidentului a intervenit o ambulanță și l-a transportat pe băiat la Spitalul Municipal Fălticeni. El a fost diagnosticat cu mai multe contuzii, dar și excoriații la piciorul stâng. Ulterior, copilul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.
De precizat că șoferul nu era băut, iar polițiștii continuă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de