Acasă Social Trei migranți din Algeria, depistați în localitatea Frătăuţii Noi după ce au...

Trei migranți din Algeria, depistați în localitatea Frătăuţii Noi după ce au intrat ilegal în România


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat trei persoane care au traversat ilegal frontiera de stat, dorind într-un final să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Este vorba despre trei tineri din Algeria, cu vârste între 22 și 30 ani.



Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, bărbații au fost observați în data de 16 iunie, în timp ce mergeau noaptea pe raza localităţii Frătăuţii Noi.

Ei nu și-au putut justifica prezența în zonă, motiv pentru care au fost conduși la sediul SPF. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit identitatea celor doi tineri și faptul că aceștia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Ilie Poroch Serițan a precizat că polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, cei trei cetăţeni algerieni urmează să fie predaţi  autorităţilor de frontieră ucrainene.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version