Debandada totala printre grevistii din invatamantul sucevean

În timp ce unii profesori suceveni spun că ar dori să renunţe la grevă, alţii abia au început protestele. Şcolile din Grăniceşti, Straja şi Satu Mare au intrat de miercuri, în grevă. Potrivit preşedintelui Sindicatului „Bucovina” Rădăuţi, Gheorghe Şorodoc, unele cadre didactice care au renunţat la proteste după o zi sau două zile au revenit acum asupra deciziei şi au intrat din nou în grevă.

Mai mult chiar, Şcoala din Grămeşti care a anunţat încă dinaintea grevei că nu vor participa, de miercuri, cadrele acestei unităţi au intrat în grevă. „Suntem în continuare în grevă generală. Unii profesori au revenit asupra deciziilor iniţiale de a nu participa la grevă şi au anunţat că încep şi ei protestele”, a declarat Gheorghe Şorodoc, preşedintele Sindicatului Bucovina-Rădăuţi, care numără circa 2600 de membri.

În general, sindicaliştii suceveni au decis să menţină greva până vineri, dar debandada este mare.

Preşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret” din Suceava, Constantin Cernica, a declarat că „la nivel naţional, greva din cinci judeţe este pusă sub semnul întrebării, deoarece profesorii dau înapoi, iar Suceava este printre aceste judeţe”. „Situaţia este incertă, nu se ştie concret cine continuă şi cine nu. Tot ce pot spune este că profesorii au decis intrarea în grevă şi tot ei sunt cei care hotărăsc să renunţe la proteste. Este decizia lor şi trebuie respectată”, spune Constantin Cernica.