Se cauta solutii pentru salvarea Centrului medico-social de la Vicov

Se fac eforturi de salvare a unităţii de asistenţă medico – socială din oraşul Vicovu de Sus ce urma a fi desfiinţată, din lipsă de fonduri. Iniţial, Primăria Vicov a luat această decizie, fiindcă nu mai are bani pentru susţinerea ei. Primarul oraşului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor, declara că din bugetul local nu s-au putut aloca pentru acest an decât două miliarde de lei vechi în condiţiile în care necesarul ar fi fost de 5,5 miliarde.

„Nu avem bani pentru asigurarea funcţionării acestei unităţi spitaliceşti. De la Direcţia de Sănătate Publică ni se asigură doar fonduri pentru salariile personalului medical. Pentru personalul auxiliar – infirmiere, contrabili, muncitori, salariile trebuie să le plătim din bugetul local. De aici se plătesc şi celelalte cheltuieli aferente – lumină, încălzire, reparaţii. Pentru toate acestea este nevoie de 5,5 miliarde de lei anual. Nu avem această sumă”, a declarat primarul Schipor, spunând că închiderea unităţii spitaliceşti era prefigurată încă de la începutul anului.

În unitatea de asistenţă medico-socială de la Vicovu de sus sunt 25 de paturi din care în permanenţă sunt ocupate între 20 – 23. Este vorba despre persoane în vârstă, care nu au unde să locuiască cu vârste între 60 şi 80 de ani. Dintre acestea, acum sunt cazate 13 persoane din ale localităţi. „Nu pot să-mi permit să plătesc întreţinerea acestora din bugetul local. Fiecare dintre acestea contribuie cu câte 314 lei pe lună – 10 lei pe zi în condiţiile în care o zi de spitalizare costă 60 de lei. Diferenţa trebuie să o achităm noi şi nu avem de unde. Am făcut solicitări peste tot, de la Consiliul Judeţean am primit promisiuni şi atât. Am decis să închidem spitalul fiindcă nu mai avem cum să îl susţinem”, a mai spus primarul Gheorghe Schipor.

La unitatea spitalicească din Vicovu de Sus lucrează acum 15 oameni, în condiţiile în care doi fochişti au fost trimişi deja în şomaj. Este vorba despre un medic, şase asistente, trei infirmiere, o sălătoreasă, două bucătărese, o asistentă socială şi un şef de unitate. Acesta din urmă are salariul cel mai mare – 8 milioane de lei vechi pe lună, restul fiind plătiţi la salariul minim pe economie.
Primarul oraşului menţiona drept dată de închidere a centrului, ziua de 15 iunie.

Pe de altă parte, şeful Direcţie de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu ne-a precizat că a discutat la nivelul Consiliului Judeţean Suceava despre această situaţie. „Am discutat cu directorul economic, Irina Vasilciuc care mi-a spus că din această lună, banii rezultaţi din reducerea salariilor, vor fi direcţionaţi către serviciile medicale şi implicit către centrul de la Vicov” a subliniat şeful DSP Suceava.

Acesta a mai spus că de anul viitor unităţile medico-sociale din judeţul Suceava nu vor mai avea problemele financiare odată cu intrarea în vigoare a standardelor de cost. Conform noilor reglementări, costurile pentru un pat în unitatea medico socială, timp de un an de zile, se ridică la 29.845 lei, din care 8804 lei sunt pentru plata medicului, a asistentelor şi medicamentelor, bani pe care trebuie să-i plătească ministerul, administraţiei locale revenindu-i să plătească restul de 21.061 lei.

„Fiecare unitate medico socială va şti, la început anului, că dacă i s-au dat 29.865 lei pe pat, înmulţit cu numărul de paturi – 15 sau 20 sau 25 – are bugetul asigurat. Dacă nu i se dau, au probleme. Dar fiind standarde de cost, cel care bugetează va şti că trebuie să dea banii, iar de la anul, probabil, nu vor mai fi probleme cum sunt acum la Vicov, de exemplu”, a precizat directorul DSP.

În judeţul Suceava funcţionează 5 centre medico-sociale la Dumbrăveni, Mălini, Zvoriştea, Broşteni şi Vicovu de Sus.