Mii de copii nascuti in acest an, restantieri la primirea vaccinurilor pediatrice


Intră acum și în grupul de

Din cauza lipsei unora dintre vaccinurile pediatrice din Programul naţional de imunizări, mii de copilaşi născuţi de la începutul acestui an nu au primit serurile necesare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, bioing. Adrian Popescu, la începutul lunii iunie, figurau ca restanţieri privind neadministrarea vaccinului BCG împotriva tuberculozei un număr de 2110 de copilaşi, la vaccinul diftero-tetanos-pertusis şi antipoliomielită (DTPa-IPV) 7190 bebeluşi, iar la cel împotriva rubeolei, oreionului rujeolei (ROR)-582.

Unii părinţi mai îngrijoraţi pentru faptul că nu se respectă calendarul vaccinărilor, ele trebuind administrate la anumite luni de viaţă, sunt dispuşi să scoată bani din buzunare. „Eu recomand să se aştepte. Dacă nu sunt aduse în condiţii de siguranţă şi nu sunt administrate în condiţii optime atunci îi vaccinează cu apă de ploaie”, a declarat şeful DSP Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu.

De altfel, DSP Suceava sublinia la începutul lunii mai că nu poate garanta respectarea lanţului de frig pentru vaccinurile comercializate, şi recomandă populaţiei să acorde o atenţie deosebită condiţiilor de păstrare şi transport a acestor vaccinuri, fiind necesară respectarea temperaturilor recomandate în prospectul produsului.

Pe de altă parte, în unele cazuri dozele de vaccin nici nu pot fi procurate, deoarece farmaciile nu au de unde să le aducă. Doiniţa Cocriş, preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Suceava explica faptul că ,deşi au cereri, farmaciile nu pot aduce toate tipurile de vaccin pediatric şi nici nu pot face stocuri mari. „Adresabilitate există, dar fiindcă nu este foarte mare, producătorii nu vor să le aducă întrucât transportul lor se realizează numai în anumite condiţii, cu o ladă frigorifică. Noi am comanda mai multe, dar riscăm să rămânem cu ele pe stoc şi nu ne convine. Şi asta pentru că nu avem o relaţie cu medicii, ca să ştim exact de câte vaccinuri ar fi nevoie, termenul lor de valabilitate este destul de scurt, iar DSP le-ar putea primi între timp pe cele gratuite, motiv pentru care noi nu le-am mai vinde pe ale noastre. Suntem până la urmă nişte societăţi comerciale şi nu putem lucra în pierdere”, a spus Doiniţa Cocriş.

Şeful DSP Suceava, a ţinut să precizeze că vaccinurile se pot administra şi mai târziu chiar dacă, în mod normal trebuie respectat calendarul de imunizare tocmai pentru a feri din timp copilaşii. „De exemplu cei care nu sunt vaccinaţi BCG, intră într-un mediu în care există o persoană cu TBC de pot contamina”, a menţionat şeful DSP Suceava.

Singurul vaccin care se găseşte în stocurile DSP Suceava este cel antihepatită B.
Pe de altă parte Ministerul Sănătăţii vine cu veşti bune. Cele 1 milion de doze de vaccin anti-tuberculoză (BCG) pe care Ministerul Sănătăţii le-a achiziţionat cu ajutorul UNICEF vor ajunge în România, în maxim 10 zile.

UNICEF a anunţat conducerea Ministerului Sănătăţii că urmează să livreze dozele de vaccin BCG la începutul lunii iulie a.c.

„Începând din luna iulie a.c., se va putea asigura recuperarea la vaccinare a celor aproximativ 60 000 de nou- născuţi din perioada februarie – iunie 2010. De asemenea, vom derula, fără disfuncţionalităţi, vaccinarea tuturor nou-născuţilor din următoarele 6 luni, aşa cum este prevăzut în Programul Naţional de Imunizări”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Zilele acestea, Ministerul Sănătăţii va transmite direcţiilor de sănătate publică procedura prin care se organizează vaccinarea copiilor.

Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a tuberculozei şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al MS şi este gratuit.

Deoarece producătorul roman de vaccin BCG, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino nu a mai primit autorizaţie de producţie, la propunerea ministrului Sănătăţii Cseke Attila, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru achiziţionarea de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizaţie interguvernamentală internaţională constituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Bugetul alocat pentru achiziţia dozelor de vaccin a fost de 81 732,50 USD.


Intră acum și în grupul de