Telverde pentru reclamatii la Bac


Intră acum și în grupul de

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a deschis prima linie verde destinată sesizărilor şi problemelor legate de examenul de Bacalaureat. Astfel, cei care observă anumite nereguli în modul de desfăşurare a examenului sau fraude pot suna zilnic la numărul 0800.80.11.00, pe toată perioada desfăşurării examenului, între orele 9:00 şi 20:00. Apelurile sunt gratuite în reţeaua fixă de telefonie.

În urmă cu 2-3 ani, în special pentru testele naţionale care existau la clasa a VIII-a, la Inspectoratul Şolar Suceava era deschisă o linie de telefon directă în sala în care lucra comisia judeţeană, prin care se putea comunica cu aceasta, a precizat purtătorul de cuvânt de la IŞJ, prof. Laurenţa Hacman.

„Nu era în mod special pentru reclamarea unor nereguli ci doar pentru comunicare cu comisia pe alte probleme, întrucât centrala nu funcţiona decât până la 15,30. În acea perioadă nu s-a semnalat nicio neregulă la examene”, spune prof. Hacman.


Intră acum și în grupul de