FOTO // Casă din Cârlibaba, distrusă în totalitate într-un incendiu izbucnit din cauza coșului de fum

Un incendiu devastator a izbucnit duminică, 24 octombrie, la o gospodărie din localitatea suceveană Cârlibaba.

La sosirea pompierilor, ardea generalizat casa de locuit cu pericol de propagare la o altă locuință și la o anexă din apropiere, a infirmat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată.

El a precizat că au ars casa de locuit construită din lemn pe o suprafață de aproximativ 70 de metri și bunurile din interiorul acesteia. Pompierii au salvat casa de locuit și anexa din apropiere.

„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile”, a mai adăugat Găleată.

loading...