Extracampania de vaccinare BCG a bebelusilor, demarata in forta

După ce Ministerul Sănătăţii a reluat procesul de imunizare împotriva tuberculozei, circa 500 de nou-născuţi din judeţul Suceava au fost vaccinaţi săptămâna trecută. Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în două zile de campanie au primit serul 463 de copii. Dintre aceştia, 141 au fost vaccinaţi în maternităţi, 51 la medicii de familie şi 271 în centrele speciale organizate în judeţ de către Direcţia de Sănătate Publică.

În judeţ, campania de imunizare a bebeluşilor împotriva tuberculozei a debutat oficial luni, 5 iulie, însă administrarea efectivă a serului a început de miercuri.
Potrivit evidenţelor DSP Suceava, la începutul lui iunie, 2.110 de bebeluşi din judeţ figurau ca restanţieri la administrarea vaccinului BCG împotriva tuberculozei.

În mod normal, vaccinul BCG se administrează copiilor încă din maternitate, însă acesta a lipsit cu desăvârşire aproape în toată ţara, din cauza defecţiunilor apărute la linia de producţie a Institutului Cantacuzino, care furnizează vaccinul.
Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii (MS) şi este gratuit.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit 40.000 de doze de vaccin BCG (anti-tuberculoză) pentru vaccinarea curentă a bebeluşilor.

De asemenea, la începutul luni iunie, figurau ca restanţieri privind neadministrarea vaccinului diftero-tetanos-pertusis şi antipoliomielită (DTPa-IPV) 7190 bebeluşi iar la cel împotriva rubeolei, oreionului rujeolei (ROR)-582.